Povestea inedita a fizicianului care canta la fierastrau si la teramina, la Festivalul de Arta Medievala de la Suceava


Acorduri inedite scoase de un instrument pe care în primă fază nu îl poţi descifra, se aud încă de la intrarea în Cetatea de Scaun a Sucevei, acolo unde la acest moment încă se mai sărbătoreşte Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”.

Îndrumaţi de curiozitatea sonoră care se aude de pe podul intrării în cetate, privirea ne-a căzut asupra unui personaj venit parcă din poveste, care încântă auzul turiştilor şi al sucevenilor veniţi la festival, cu acorduri fine scoase de fierăstrăul şi de arcuşul cu care cântă. Aşa l-am descoperit pe Benedict Popescu, un domn în vârstă de 61 de ani, originar din judeţul Argeş, din comuna Vultureşti, fizician de profesie, a cărei poveste de viaţă merită citită.

Benedict Popescu: „30 de ani de cântat la fierăstrău”

„Comuna Vultureşti a fost cam prin anii ‘70 vestită pentru copiii pictori, care erau îndrumaţi de învăţătorul Nelu Mărgescu, care din păcate s-a stins. La fierăstrău am început să cânt în toamna anului 1982. Cum am descoperit acest intrument… Ei bine, aveam 9 sau 10 ani când într-o zi, aflându-mă în curtea casei noastre, am auzit pe cineva, la radio, cântând la fierăstrău. Mi-a plăcut foarte mult acel sunet, mi s-a întipărit în minte, dar bineînţeles, la vremea aceea nu puteam să îmi dau seama despre ce instrument era vorba. Tatăl meu, aflându-se undeva în preajma mea, auzind şi el, mi-a spus atunci că este vorba despre un instrument muzical. Sunetul mi-a rămas undeva în suflet, mult timp, mi-am văzut de şcoală (primară, gimnazială, liceu), iar după ce am terminat facultatea, la câţiva ani de la absolvire am fost în Germania, în Berlinul de Est pe atunci, la un Festival Internaţional de cântece politice, acolo unde reprezentam România în calitate de autor şi de interpret de muzică folk. Acolo am întâlnit un grup din Suedia (doi băieţi şi o fată), fata cânta cu vocea, unul dintre băieţi cânta la chitară şi compunea piesele, iar cel de-al treilea cânta la fierăstrău. A fost pentru prima oară când am văzut pe viu pe cineva cântând la fierăstrău şi mi-a reîncolţit în minte ideea de a încerca şi eu să cânt. Câteva luni mai târziu, am găsit un anunţ la Mica Publicitate din România prin care cineva oferea spre vânzare un fierăstrău, l-am cumpărat fără ezitare, iar astăzi cânt tot la el. Eu l-am cumpărat în 1982, însă la acel moment fierăstrăul avea mai bine de 50 de ani vechime. A fost fabricat cam prin anii ‘30, de o fabrică situată în vestul Germania”, a relatat Benedict Popescu, pentru NewsBucovina.ro.

Talentatul interpret ne-a dezvăluit că vestitul fierăstrău la care cântă, nu necesită o întreţinere specială şi că îl şterge doar atunci când se mai umple de praf de răşină, de sacâz.

La momentul achiziţionării fierăstrăului, povesteşte Benedict Popescu, cel care i-a vândut instrumentul i-a făcut cunoştinţă cu un alt domn, care în acea perioadă cânta la fierăstrău şi se numea Costache Gheorghe. Acesta din urmă ieşise la pensie după ce lucrase în Orchestra Ateneului Român, acolo unde fusese percuţionist. Acesta cânta la fierăstrău din pasiune. „În acea perioadă cânta într-o piesă de teatru, la Teatrul Naţional din Bucureşti, piesă ce se numea Caligula, al cărui protaginist era actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. Acest domn care cânta la fierăstrău era aşezat într-un spot de lumină, iar din când în când scotea sunete care creau o atmosferă incredibilă în sala de spectacol. Am stabilit o întâlnire într-o seară, am primit o lecţie care nu a durat mai mult de o jumătate de oră, mi-a arătat practic cum să ţin fierăstrăul între genunchi şi cum să îl fac să vibreze cu arcuşul. Nu au fost prea multe de explicat, însă apoi a urmat un an de intese exerciţii, în care pot să zic că mi-am intrat puţin în mână, iar după acest an de zile am reuşit să înregistrez în studiourile televiziunii, prima mea piesă muzicală interpretată la fierăstrău. Este o piesă spaniolă în principal pentru chitară clasică intitulată << Romanţă anonimă >> . Acea variantă am păstrat-o pe bandă de magnetofon şi am postat-o de aproximativ un an de zile pe youtube, însoţită de nişte imagini foarte frumoase, care se bucură de apreciere”, a povestit interpretul.

După spusele sale, din anul 1982, până în anul 1996, Benedict Popescu nu a prea apărut în public cu fierăstrăul, decât la două evenimente televizate, care au fost cu succes în opinia sa. Apoi, din anul 1995, interpretul povesteşte că a început să cânte mai serios la fierăstrău, explicând că această abordare se pretează la cântarea în aer liber, în locuri prin care circulă multă lume, model practicat şi în marele oraşe ale lumii.

Benedict Popescu: „Sunt fizician de profesie”

“La bază sunt fizician, am lucrat în cercetare ştiinţifică timp de 20 de ani, cu realizări frumoase în ţară, unde sunt autorul a zece brevete de invenţie, dintre care la nouă dintre acestea sunt singurul autor. Am câştigat o bursă N.A.T.O. prin anul 1996 şi am lucrat în Anglia timp de mai bine de un an, perioadă în care am descoperit un alt instrument foarte interesant, numit teramină. La acesta cânt de cel puţin zece ani şi pot să vă zic că este singurul instrument la care se cântă fără a fi atins. Este primul instrument muzical electronic. În ultimii doi ani am mai construit un instrument numit Martenoton, bazat pe ideea unui francez, al cărui instrument creat de el a avut o istorie paralelă cu cea a teraminului. A fost inventat cam în aceeaşi perioadă şi au evoluat în timp, până în prezent, cu o istorie oarecum similară”, a completat Benedict Popescu.

În ceea ce priveşte publicul prezent la Festivalul de Artă Medievală “Ştefan cel Mare”, desfăşurat în Cetatea de Scaun în perioada 11-14 august, interpretul a apreciat faptul că a simţit că lumea îl apreciază şi îl respectă, lucru care îl bucură, iar dacă va mai fi invitat la Suceava, va reveni cu plăcere.