Intră acum și în grupul de
USR Fălticeni organizează o dezbatere publică privind proiectul de hotărâre inițiat de consilierul local Mocanu Ania-Alina, care vizează interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza municipiului Fălticeni.

Dezbaterea va avea loc vineri, 3 aprilie 2026, ora 12:30, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” și este deschisă tuturor cetățenilor interesați.
Proiectul se bazează pe cadrul legislativ recent care oferă autorităților locale posibilitatea de a reglementa sau interzice aceste activități la nivel local. Inițiativa urmărește protejarea comunității, în special a copiilor și a persoanelor vulnerabile, reducând expunerea acestora la jocurile de noroc în spațiul public.
„Acest demers nu este îndreptat împotriva unei persoane sau a unei activități economice, ci este despre responsabilitatea pe care o avem față de comunitatea în care trăim și în care cresc copiii și elevii noștri. Este o decizie despre direcția în care vrem să se dezvolte Fălticeniul”, a declarat consilierul local USR, Mocanu Ania-Alina, inițiatoarea proiectului.
În cadrul dezbaterii vor fi prezentate:
- Lămuriri privind conținutul proiectului și cadrul legal aplicabil;
- Date oficiale privind situația jocurilor de noroc din municipiu (în măsura în care Primăria va comunica informațiile solicitate pe 2 martie);
- Analiza mesajelor și opiniilor primite în etapa de consultare publică.
Cetățenii care doresc să ia cuvântul se pot înscrie accesând link-ul: https://www.falticeni.ro/transparenta.php
„Fălticeniul se dezvoltă. Întrebarea este: în ce direcție?”, transmit inițiatorii proiectului.
Intră acum și în grupul de





