Intră acum și în grupul de
România se confruntă cu una dintre cele mai ridicate poveri fiscale totale asupra muncii din Uniunea Europeană. Contribuțiile sociale cumulate (angajat + angajator) ajung la aproximativ 41,5% din venitul brut, la care se adaugă impozitul pe venit de 10% și contribuția angajatorului de 2,25%. Deși cota unică de 10% pare atractivă, nivelul ridicat al contribuțiilor sociale și lipsa deducerilor consistente pentru salariile mici fac ca venitul net să fie semnificativ mai scăzut decât în alte state europene cu nivel similar de dezvoltare.
Realitatea crudă: un salariat român cedează statului aproximativ 40% din salariul brut prin impozite și contribuții directe. Din venitul net rămas, orice cheltuială atrage TVA de 21%, plus accize la carburanți, alcool, țigări sau alte produse. Rezultatul? Peste jumătate din veniturile salariale ajung la stat. Practic, românii lucrează jumătate de an pentru bugetul public și doar jumătate pentru ei și familiile lor.
Această povară fiscală excesivă a generat o piață a muncii dezechilibrată: doar 63,7% dintre persoanele între 15 și 64 de ani sunt ocupate, iar 32,6% sunt inactive economic. România înregistrează una dintre cele mai mari rate de migrație din UE, cu 4-5 milioane de cetățeni plecați la muncă în străinătate, în căutarea unui venit net mai consistent.
Situația din prezent, este similară cu cea din momentul istoric 1907, când țăranii rămâneau cu aproximativ 40% din rezultatele muncii lor.
În Evul Mediu, dijma era de 10%, iar claca – 12-24 zile/an. Sub fanarioți, claca creștea la 36-60 zile, plus biruri și taxe suplimentare. Marile imperii – Roman, Mongol, Otoman, Țarist sau Habsburgic – practicau impozite rezonabile de 10-30%.
Astăzi, statul român pare să ducă o politică coerentă de sărăcire a populației: un aparat administrativ supradimensionat (de trei ori mai multe județe, primării și agenții decât ar fi necesar), sponsorizări masive către state vecine, achiziții la prețuri aberante și cedarea resurselor naturale la prețuri derizorii către corporații externe.
Această povară fiscală nu este doar o cifră – este un obstacol în calea dezvoltării, un motiv pentru emigrare și un semnal că statul, în loc să servească cetățeanul, îl împovărează excesiv. România are nevoie urgentă de o reformă fiscală echilibrată, care să reducă contribuțiile sociale, să introducă deduceri reale pentru veniturile mici și să eficientizeze cheltuielile publice. Altfel, riscul este să continuăm să lucrăm jumătate de an pentru un stat care pare să uite că există pentru cetățeni, nu invers.
Un impozit rezonabil nu este o favoare – este o condiție pentru prosperitate. Istoria ne-a arătat că popoarele supuse unei poveri fiscale excesive fie se revoltă, fie pleacă.
Intră acum și în grupul de
