Intră acum și în grupul de
Într-o țară unde politica a devenit un spectacol al deziluziilor, alegerile din 2024 și 2025 au reprezentat punctul culminant al unei rupturi profunde între clasa politică și cetățenii obișnuiți. Este o realitate universală că politicienii promit marea cu sarea în campaniile electorale, dar în România, actuala coaliție guvernamentală și președintele în funcție au trecut dincolo de simple minciuni electorale, intrând în teritoriul a ceea ce poate fi catalogat drept escrocherie politică. Au promis un lucru și au făcut exact opusul, lăsând în urmă un val de sărăcie și nemulțumire care afectează milioane de români.
Cel mai pertinent instrument de analiză a acestei situații nu mai este un studiu sociologic sau o dezbatere televizată, ci chiar Codul Penal al României – un document care, prin claritatea sa, dezvăluie gravitatea faptelor. Să luăm, de exemplu, articolul 244, alineatul 1, care definește infracțiunea de înșelăciune: „Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
În termeni politici, aceasta descrie perfect campania electorală a partidelor din actuala coaliție și a președintelui Nicușor Dan. Au promis ferm că nu vor mări taxele, acuzând opoziția de toate relele posibile, doar pentru a câștiga voturi. Odată ajunși la putere, au crescut impozitele la un nivel insuportabil, împingând categorii largi de populație – pensionari, familii cu venituri medii, antreprenori mici – direct în sărăcie. Aceasta nu este doar o promisiune încălcată; este o inducere în eroare deliberată, cu scopul de a obține un folos politic injust, cauzând pagube reale în buzunarele cetățenilor. Cine a pierdut? Românii de rând, care acum plătesc facturi mai mari, taxe suplimentare și un cost al vieții care erodează orice urmă de stabilitate.
Dar analiza nu se oprește aici. Să ne uităm la jurământul depus de președintele Nicușor Dan: „Jur să-mi dăruiesc toate puterile pentru a respecta și apăra Constituția și legile țării, pentru a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, pentru a îndeplini voința poporului și a asigura bunăstarea poporului român.” Declarațiile recente ale președintelui, care sugerează tăieri de fonduri publice de la sănătate și învățământ – domenii esențiale pentru bunăstarea națională – intră în conflict direct cu acest jurământ. Cum poate un lider să jure să asigure bunăstarea poporului și apoi să propună măsuri care o subminează? Aceasta ridică întrebări serioase despre integritate și loialitate față de țară.
Codul Penal oferă o perspectivă și mai alarmantă prin articolul 394, care definește trădarea: „Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin: a) Provocarea de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine; b) Subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului; c) Aservire față de o putere sau organizație străină; d) Ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
În contextul actual, politicile economice care subminează capacitatea statului – prin creșteri de taxe ce slăbesc economia internă, tăieri de bugete esențiale și o aparentă aservire față de interese externe – par să se potrivească acestei descrieri. Când deciziile guvernamentale par să favorizeze agende străine în detrimentul securității naționale și a bunăstării interne, nu putem evita întrebarea: este aceasta o formă de subminare economică și politică? România, o țară cu resurse și potențial, se vede tot mai slăbită, iar cauzele par să vină chiar din interiorul instituțiilor statului.
Concluzia este dură, dar inevitabilă: avem un Cod Penal bine structurat, care descrie cu precizie aceste abateri. Ce ne lipsește? Procurori curajoși, dispuși să aplice legea fără teamă de represalii politice. În absența lor, cetățenii rămân expuși la un sistem care îi tratează ca pe niște pioni în jocul puterii.
Intră acum și în grupul de
