Intră acum și în grupul de
Republica Moldova poartă în sine o moștenire istorică complexă, care modelează profund opțiunile sale geopolitice actuale. Aproape jumătate din teritoriul Moldovei medievale a lui Alexandru cel Bun, împreună cu denumirea tradițională și o mare parte din simbolistica sa, definesc identitatea acestui stat. Cronologic, teritoriul actual al Republicii Moldova a fost parte a statului moldovenesc timp de aproximativ 422 de ani (1390?-1812), apoi sub dominație rusă 106 ani (1812-1918), sub administrație românească 25 de ani (1918-1940 și 1941-1944), sub control sovietic 47 de ani (1944-1991) și independent din 1991 până în prezent (35 de ani). Dacă evaluăm influența culturală cumulată, domină clar cultura moldovenească (aprox. 455 de ani), urmată de cea rusească (153 de ani) și abia apoi cea română (25 de ani).
Această ierarhie istorică explică polarizarea persistentă a electoratului: aproximativ 50% pro-rusă (orientare estică) și 50% pro-europeană (orientare vestică). Opțiunea unionistă – unirea cu România – rămâne minoritară, studiile sociologice plasând-o constant între 10% și 30%. Ignorarea acestei realități ar fi o eroare strategică majoră.
În contextul războiului din Ucraina, Republica Moldova beneficiază de un interes excepțional din partea Uniunii Europene, tocmai datorită poziției sale geografice: este „spatele frontului” față de regiunea Odesa, cea mai mare miză geostrategică a conflictului, fiind principalul port ucrainean la Marea Neagră. Apelul recent al președintei Maia Sandu către liderii UE pentru o integrare rapidă, invocând riscul iminent de ocupație rusă, combinat cu campanii de PR inteligente precum serialul „Plaha” difuzat în România, reprezintă o manevră abilă de legitimare simbolică și politică.
Realismul impune însă limite clare: Republica Moldova nu poate adera la UE înaintea Ucrainei, deoarece ar genera frustrări maxime la Kiev, în rândul elitei și populației ucrainene. În același timp, integrarea Ucrainei fără Moldova ar lăsa un vid strategic periculos. Cea mai probabilă și fezabilă variantă rămâne aderarea la pachet a celor două state.
O integrare europeană a Republicii Moldova ar permite o acomodare istorico-culturală digerabilă, armonioasă și ireversibilă între cele două maluri ale Prutului. Ar crea un cadru în care identitatea moldovenească se poate armoniza natural cu valorile europene, diluând treptat influența rusească prin reforme, fonduri și securitate colectivă. În schimb, o unire forțată cu România – o „nuntă forțată” – ar genera resentimente interne profunde și ar oferi instituțiilor rusești oportunități de destabilizare pe cel puțin un secol.
Așa cum observa Miron Costin, „Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi”. Viitorul Republicii Moldova nu depinde doar de voința sa internă, ci de consensul marilor puteri. România, ca vecin și stat frate, are datoria să susțină ferm integrarea europeană a Chișinăului, nu să forțeze un scenariu romantic care ar putea agrava diviziunile. Integrarea în UE reprezintă calea cea mai sigură spre stabilitate, prosperitate și reconciliere organică – singura opțiune care respectă atât moștenirea istorică, cât și realitățile geopolitice actuale.
Intră acum și în grupul de
