Intră acum și în grupul de
Deputatul AUR de Suceava, Petru Negrea, a sesizat public o situație pe care o consideră „revoltătoare” la Clubul Sportiv Municipal Suceava, instituție aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Sport. Cei doi antrenori Valerică Gherasim și Silviu Casandra, figuri marcante ale sportului sucevean, au fost îndepărtați din funcții fără un dialog prealabil și fără respect pentru contribuția lor de decenii.

Într-o declarație politică susținută în Parlament, deputatul Petru Negrea a subliniat că cei doi antrenori au scris istorie pentru sportul local și național, formând generații întregi de sportivi și aducând sute de medalii la competiții naționale și internaționale.
„Acești oameni nu sunt simpli angajați. Ei sunt simboluri ale sportului sucevean. Au format caractere, au crescut copii sănătoși prin sport și au reprezentat România cu onoare”, a declarat Petru Negrea.
Deputatul acuză o politizare excesivă a instituțiilor sportive, unde, spune el, competența și experiența sunt înlocuite cu numiri pe criterii politice. El consideră că decizia de a-i îndepărta pe cei doi antrenori reprezintă o lipsă de respect față de valorile și performanța sportivă suceveană.
„Sportul nu se conduce prin execuții administrative și decizii luate în spatele ușilor închise. Sportul se construiește prin respect față de oameni, prin continuitate și prin susținerea celor care au demonstrat valoare ani la rând”, a afirmat deputatul AUR.
Petru Negrea a cerut Agenției Naționale pentru Sport să analizeze de urgență această situație și să dispună repunerea în drepturi a antrenorilor Valerică Gherasim și Silviu Casandra.
„Suceava are datoria să-și respecte campionii și modelele adevărate pentru tineri”, a concluzionat deputatul.
Intră acum și în grupul de





