Partidul Verde Suceava saluta actiunea CJ Suceava de a ecologiza groapa de gunoi a Sucevei


Intră acum și în grupul de

Partidul Verde Suceava arată într-un comunicat de presă că acţiunea autorităţilor sucevene de a închide groapa de gunoi a municipiului Suceava este de bun augur şi că este de salutat.

Verzii suceveni consideră că o problema spinoasă pe care o are România de rezolvat, este legată de închiderea sau modernizare unor gropi de gunoi neconforme, în ţară fiind peste 2000 de astfel de cazuri, poziţionate  în zonele periferice a marilor oraşe.

PV Suceava menţionează că închiderea gropilor de gunoi neconforme este cerută de reprezentanţii Comisiei Europene, iar autorităţile locale ar putea suporta şi anumite penalizări în cazul nefinalizării acestei probleme, care ca valoare sunt destul de ridicate.

groapa gunoi 10

Verzii suceveni includ în această statistică şi groapa de gunoi din municipiul Suceava, situată în zona Mirăuţi-Cacaina, care ani de-a rândul a poluat râul Suceava şi comunele din zona, fără ca autorităţile locale să înfăptuiască ceva constructiv, dar că în perioada 2014- 2016, această groapă de gunoi va fi ecologizată, în mare parte cu bani europeni.

 

„Partidul Verde Suceava salută demararea acestui proiect de ecologizare şi aşteptă finalizarea lui în termenii propuşi”, se mai arată în comunicat.

Asocierea formată între firmele SUCT SA Suceava, Aglomacha Empresa Constructora SA Spania şi Consul ABC SRL Iaşi a semnat cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, contractul de execuţie pentru închiderea celor şapte depozite de gunoi care sunt în prezent în Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.

 

Valoarea contractului este de 39,4 milioane de lei, iar proiectul este inclus în Sistemul de Management Integrat a Deşeurilor din judeţul Suceava, care este finanţat prin POS Mediu cu suma de 218,04 milioane de lei.

 

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat la semnarea contractului că acesta este foarte important întrucât prevede închiderea gropilor de gunoi existente şi care sunt focare de infecţie fiind amplasate foarte aproape de cursurile unor ape importante din judeţ, Suceava, Moldova, Bistriţa şi Şomuz.

 

Reprezentanţii asocierii formate din cele trei firme au arătat că se vor încadra în termen, care este de 31 de luni, şi că la sfârşitul anului 2015, cele şapte gropi de gunoi vor fi închise.

 

În urma acestor lucrări amplasamentele respective nu vor mai avea aspectul unor depozite de deşeuri, iar ulterior vor putea fi reintroduse în circuitul economic.

 

 


Intră acum și în grupul de