Flutur: Spitalul Județean Suceava va deveni un „vârf de lance” între spitalele moderne din România în urma investițiilor de până acum și cele viitoare


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, după ce a vizitat şantierele noilor investiţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, că prin investiţiile realizate până acum, cele aflate în curs de derulare, dar şi cele viitoare, unitatea spitalicească suceveană va deveni un “vârf de lance” în privinţa spitalelor moderne din România, aşa cum “începe să fie deja în Regiunea de Nord-Est în momentul de faţă”.

El a spus că 2017 este anul care a declanşat mari investiţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi că, în prezent, se poate vorbi de “o extindere” a spitalului prin aceste noi investiţii aflate în faza de execuţie, amintind de lucrările de extindere a Secţiei de Cardiologie, de amenajarea spaţiului în care va funcţiona Secţia de îngrijiri Paliative, de amenajarea unei parcări, dar şi de construcţia Centrului de Radioterapie.

El a subliniat că dacă în 2009, când SJU Suceava a fost preluat în subordinea CJ Suceava, se planificau mari investiţii pentru amenajarea ambulatoriului spitalului şi modernizarea majorităţii secţiilor şi compartimentelor, în prezent, se poate vorbi de o extindere a spaţiilor spitalului.

“Mă bucur că au început lucrările la secţia de Cardiologie cu supraînălţarea corpului F şi asta arată că SJU Suceava va avea capacitate mai mare de internare pentru bolnavii cardiaci care, din păcate, sunt mulţi în judeţul Suceava  şi, de asemenea, Secţia de Îngrijiri Paliative, unde este destul de avansată lucrarea, prin amenajarea subsolului clădirii în care funcţionează Secţia de Pneumologie din curtea spitalului vechi”, a spus Flutur adăugând că a dorit să se asigure că sunt luate toate măsurile pentru ca viitorii pacienţi ai Secţiei de Îngrijiri Paliative vor avea condiţii normale de cazare, că saloanele vor avea un sistem de iluminat şi de aerisire corespunzător şi că prin noul sistem de termoizolaţie va fi evitată apariţia igrasiei şi va fi asigurat confortul termic.

El a mai spus că Secţia de Îngrijiri Paliative, care va avea o capacitate de 25 de paturi, este absolut necesară pentru un spital judeţean în condiţiile în care sunt situaţii în care unii pacienţi ai spitalului, aflaţi în faze terminale ale bolii, nu pot fi externaţi fie pentru că nu au familii care să-i îngrijească la domiciliu, fie pentru că sunt într-o stare foarte gravă.

Preşedintele CJ Suceava a precizat că lucrările la Centrul de Radioterapie sunt “destul de avansate” şi că speră ca în cursul anului viitor să poată fi dat în folosinţă arătând că este nevoie ca în viitor să fie dezvoltat şi domeniul chirurgiei oncologice la Suceava, iar pentru realizarea acestui obiectiv va fi nevoie de noi spaţii.

“De modul cum vom investi acum, ne vom uita în urmă peste trei-patru ani şi vom vedea ce a însemnat să investeşti la Suceava, care să devină un vârf de lance în ceea ce priveşte spitalele din România, aşa cum deja începe să fie deja pe Regiunea de Nord-Est în momentul de faţă”, a afirmat Flutur.

El a menţionat că şi lucrările de amenajare a noii parcări sunt în derulare, iar la finalizarea acestora se va reuşi dublarea numărului de locuri existent în prezent.

Flutur a arătat că împrejmuirea cu gard a terenului aferent spitalului este aproape finalizată, iar în zona în care ar urma să fie amplasat blocul de locuinţe pentru medici nivelarea terenului este în curs de finalizare, în timp ce amenajarea spaţiilor verzi ar urma să fie făcută după ce se vor termina lucrările de infrastructură.

“Terenul începe să fie pregătit pentru blocul pentru medici în curtea spitalului, puţin mai departe de pavilioanele medicale, dar trebuie să ne gândim la toate dotările, utilităţile, inclusiv la spaţii verzi pentru ei, se lucrează deja, suntem avansaţi cu nivelarea terenului, cu împrejmuirea, aştept ca Guvernul să dea drumul la Programul Apartamente-locuinţe pentru medici şi să intrăm şi cu asta în linie dreaptă. E un şantier spitalul în momentul de faţă, pe de altă parte spitalul a câştigat puncte în competiţia cu alte spitale în ceea ce privesc parametrii pentru acreditare şi se vede cu ochiul liber că s-a muncit foarte mult la Suceava. Eu cred că suntem pe drumul bun”, a mai spus Flutur.

La rândul său, managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că descentralizarea şi concentrarea eforturilor cu resursele locale pentru dezvoltarea serviciilor medicale şi investiţiilor la acest spital are ca efect asigurarea unor condiţii mai bune pentru pacienţi şi personalul unităţii, subliniind că “dacă există voinţă, există şi soluţii”.

Rîmbu a spus că efortul conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava va fi continuat pentru realizarea altor noi obiective, mai ales că există şi sprijinul CJ Suceava.

“Descentralizarea şi concentrarea eforturilor cu resursele locale pentru dezvoltarea serviciilor medicale şi dezvoltarea tuturor investiţiilor, care să aibă ca efect condiţii mai bune şi pentru personal şi pacienţi, nu a fost în zadar şi ca dovadă este faptul că din ce în ce mai multă lume este nevoită să recunoască că la noi s-a întâmplat ceva bun, nu într-atât cât ne-am dori, dar ce e important este că suntem pe drumul pe care am pornit hotărâţi să ajungem acolo unde toată lumea îşi doreşte, nu numai din judeţ, ci şi din ţară, pentru că toată lumea vorbeşte de reforma în sănătate, toată lumea îşi doreşte altceva, însă noi, cu adevărat, facem ceea ce unii sau alţii aşteaptă să se îndeplinească”, a mai spus Rîmbu.

 

 

 


Intră acum și în grupul de