Porți deschise la ISU Suceava și acţiuni de informare preventivă a cetăţenilor în caz de dezastre naturale, de Ziua Protecției Civile din România

Pompierii militari suceveni organizează o serie de activăţi pentru a marca Ziua Protecției Civile din România.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, în data de 28 februarie, atât la sediul inspectoratului (Suceava), cât şi în subunităţile din judeţ (Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Solca, Siret, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Poiana Stampei şi Dolhasca), se vor deschide porţile între orele 9:00-15:00, iar vizitatorilor le vor fi prezentate tehnica şi echipamentele de intervenţie specifice, pentru salvarea persoanelor în situații de protecție civilă.

Totodată, salvatorii suceveni vor prezenta măsurile de protecţie în caz de incendiu, inundaţii, cutremur sau la descoperirea de muniţii neexplodate.

Alin Găleată a mai arătat că reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se vor afla la marile centre comerciale din municipiul reşedinţă de judeţ pentru desfăşurarea unor acţiuni de informare preventivă a cetăţenilor şi distribuirea de flyere cu reguli de comportare, în situaţia producerii unor dezastre naturale.

„Pe plan intern, la sediul inspectoratului, se vor desfășura activități de înaintare în grad înainte de termen, precum și de acordare a unor diplome de merit, pentru cadrele militare care s-au evidențiat prin rezultate deosebite în activitate și în misiunile specifice”, a spus Găleată.

El a precizat că protecţia civilă este o componentă a sistemului securității naţionale, care cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

„Instinctul de conservare şi de apărare a fiinţei umane în situaţii de pericol, manifestat şi transmis din generaţie în generaţie de către comandanţii de oşti, de populaţia însăşi, îşi găseşte oficializarea scrisă, pentru prima dată în istoria poporului român, în scrisoarea domnitorului Neagoe Basarab (1512 – 1521) către fiul său Teodosie, în care îl sfătuieşte pe el şi pe urmaşi, ca în caz de război, populaţia civilă (copii, bătrâni, femei) să fie dusă (protejată prin evacuare), în zone inaccesibile cotropitorilor, în afara zonelor unde urmează să aibă loc luptele cu vrăjmaşii cotropitori. Acest înscris ce străbate Evul Mediu, istoria modernă şi contemporană a poporului român se numeşte astăzi protecţia populaţiei civile şi a valorilor material-spirituale.

Experienţa războaielor, îndeosebi a primului război mondial, a arătat că apărarea activă nu asigura protecţia populaţiei civile şi funcţionarea administraţiei. Cercetările ştiinţifice din deceniile doi şi trei ale secolului XX au determinat Marele Stat Major al Armatei României să înfiinţeze structuri în domeniul apărării populaţiei şi bunurilor materiale în situaţii de război.

La 28 februarie 1933, prin Înaltul decret regal nr. 468, se aprobă „Regulamentul de funcţionare a apărării pasive contra atacurilor aeriene”. Aceasta este data de naştere a protecţiei civile din România, desprinsă din apărarea activă, militară.

Agravarea situaţiei internaţionale a determinat o asiduă preocupare a structurilor nou create pentru a institui măsuri eficiente care să permită limitarea şi înlăturarea efectelor bombardamentelor din aer.

Parlamentul ţării adoptă, în anul 1939, Legea pentru apărarea antiaeriană activă şi pasivă. Prin acest act normativ s-au înfiinţat centre de instrucţie de apărare pasivă la ministerele Aerului şi Marinei, Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Educaţiei Naţionale, Sănătăţii şi Asistenţei Sociale, Căilor Ferate, precum şi în fiecare judeţ, municipiu şi oraş.

Marile distrugeri ale războiului au determinat înfiinţarea unor subunităţi de brancardieri, echipe de dezinfectare, grupe de infirmieri şi îngrijitori de răniţi, cu speranţa atenuării suferinţelor oamenilor.

Nevoia protecţiei omului şi a bunurilor materiale a determinat înfiinţarea, în anii 1943 şi 1944, a unor unităţi militare de apărare pasivă. Unităţile de intervenţie erau destinate pentru a acţiona cu rapiditate în zonele bombardate, având ca misiuni: înlăturarea bombelor neexplodate şi dezamorsarea acestora, participarea la stingerea sau limitarea marilor incendii, ridicarea şi înlăturarea marilor dărâmături din întreprinderi, repararea imobilelor avariate de incendii şi bombardamente, ridicarea de tabere pentru evacuaţi, sinistraţi şi adăpostirea diferitelor materiale.

După război, la începutul anului 1952, s-a adoptat „Regulamentul Apărării locale antiaeriene”. Organizarea apărării locale antiaeriene se caracterizează prin existenţa statelor majore de apărare locală antiaeriană la nivelul regiunilor, raioanelor şi oraşelor mari, precum şi a formaţiilor de intervenţie de diferite specialităţi (sanitare, antichimice, de transmisiuni-alarmare, pentru înlăturarea dărâmăturilor, de pază şi ordine, veterinare, de camuflarea luminilor şi mascare, de adăpostire etc.).

Cutremurul din 4 martie 1977 pune la grea încercare şi apărarea locală antiaeriană. S-au înregistrat 1.570 de morţi, 11.300 de răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, iar 35.000 de familii au rămas fără adăpost. Valoarea pagubelor provocate de seism s-a ridicat la peste 2 miliarde de dolari. Acţionând zi şi noapte pentru salvarea de vieţi omeneşti, înlăturarea avariilor şi a distrugerilor, apărarea locală antiaeriană a trecut un greu examen şi a demonstrat că sistemul apărării locale antiaeriene, pregătit pentru misiuni specifice războiului, putea îndeplini şi misiuni de protecţie a populaţiei în situaţii de dezastre.

În anul 1978, „apărarea locală antiaeriană” a devenit „apărarea civilă” prin adoptarea Legii privind apărarea civilă în România. Apărării civile i s-au stabilit prin noua lege şi răspunderi în domeniul activităţii de prevenire, limitarea şi înlăturare a urmărilor calamităţilor naturale şi catastrofelor.

Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţii noi perfecţionării activităţii de apărare civilă. Prin Decretul nr. 224 din 11 mai 1990, România a ratificat Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate, fapt ce a creat condiţii perfecţionării activităţii de apărare civilă.

În paralel cu reforma structurilor militare, apărarea civilă intră într-un proces complex de conversie de la o preponderenţă a misiunilor sale pentru situaţia de război la o extindere a acestora pentru apărarea împotriva dezastrelor.

Prin Legea apărării naţionale nr. 45/01.07.1994, „apărarea civilă” devine „protecţia civilă”. În septembrie 1996, Parlamentul României a adoptat Legea protecţiei civile nr. 106, stabilind într-o concepţie unitară, atribuţiunile ce revin factorilor de răspundere în domeniu şi modalităţile de acţiune în situaţii de protecţie civilă.

Pe 8 noiembrie 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 481 privind protecţia civilă, aducând în acord prevederile legale în domeniu cu prevederile legislaţiei nou adoptate privind înfiinţarea Sistemului Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă.

Din 15.12.2004, misiunile protecţiei civile sunt aduse la îndeplinire de componentele Sistemului Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. Din aceeaşi dată, au luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin unificarea şi reorganizarea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari şi a Comandamentului Protecţiei Civile, precum şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, prin unificarea şi reorganizarea Inspectoratelor de protecţie civilă cu brigăzile/grupurile de pompieri militari.

Dacă la începutul existenţei sale, protecţia civilă îndeplinea misiuni exclusiv în caz de conflict armat, în prezent este pregătită să  acţioneze și la cutremure, inundaţii, alunecări şi prăbuşiri de teren, incendii masive de pădure, asanarea teritoriului de muniţii rămase neexplodate și alte situații de urgență”, a arătat slt. Alin Găleată.