Fiertura de legume, meniu de criza in Spitalul Judetean Suceava


Intră acum și în grupul de

Dacă în urmă cu ceva timp, vechea conducere a Spitalului Judeţean Suceava depunea o muncă titanică cu cei de la compartimentul „bucătărie” pentru a le mai reduce din vechile mentalităţi şi a asigura meniuri diversificate cu aporturi calorice semnificative, în funcţie de secţii şi dietele corespunzătoare, acum acestea sunt aproape „de regim” subnutriţionist peste tot. Mergând pe deoparte pe ideea că pacienţii nu vin la spital să se îngraşe iar pe de altă parte amăgindu-se că „meniul are ca ingrediente de bază în principal legumele şi fructele pentru un cât mai mare aport de vitamine, iar în ceea ce priveşte hidratarea, se prepară foarte multe supe, ciorbe, ceaiuri”, bolnavii cam mor de foame.

Dacă la începutul anul trecut directorul medical, Doina Elena Ganea făcea apel la aparţinători să nu mai aducă de mâncare pentru că frigiderele de pe secţii erau ticsite cu mâncare ce nu se consuma, pentru că mâncare pregătită în bucătăria spitalului este considerabil îmbunătăţită acum nu numai că meniul nu este săţios, dar nici medicamente şi materiale sanitar nu se mai găsesc.

Revenind la meniul unităţii medicale judeţene, precizăm că acesta este stabilit de un medic nutriţionist al spitalului pentru o săptămână, ingredientele de bază fiind cartofii, fasolea, mazărea, varza, orezul, pastele făinoase dar şi ceva carne.

Spre exemplu, bolnavii care nu ţin regim ar putea mânca într-o zi „bună” la micul dejun o felie de pâine cu unt sau cu dulceţă cu o cană de ceai, la prânz un borş ţărănesc la felul întâi, felul doi – ostropel de vită cu mămăliguţă iar la cină – macaroane cu brânză telemea la cuptor.
Bolnavii la regim pe de altă parte au acelaşi mic dejun în care baza este ceaiul, la prânz – supă de crutoane, pifteluţe dietetice de vită cu o garnitură de pilaf iar la cină – o porţie de gulaş dietetic.
Desertul nu apare în meniul bolnavilor la fiecare masă, însă când apare constă în fructe de sezon pe care le întâlnim la noi în ţară, în special mere.

Bucătarii spitalului pregătesc zilnic, atât la prânz cât şi la cină, câte două feluri de mâncare, unul pentru bolnavii care sunt la regim iar unul pentru bolnavii la comun – cei care nu ţin regim. Dacă lunea, bucătarii prepară de-ale gurii în medie pentru 300-320 de bolnavi la comun şi 420-430 de bolnavi la regim, joia bucătarii trebuie să pregătească ceva mai multă mâncare. În zilele de joi numărul bolnavilor la regim oscilează între 610-630 iar al celor la comun ajunge la 360 deoarece în aceste zile numărul bolnavilor internaţi este cel mai mare. De vineri încep să scadă numărul porţiilor de mâncare fiindcă mulţi dintre pacienţi sunt externaţi.


Intră acum și în grupul de