Bărbat căzut în timp ce descărca un camion în piața en gros din Burdujeni, transportat la spital


Intră acum și în grupul de

Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată, luni dimineața la ora 4;23, prin apel la 112 de către o persoană care a anunțat că a căzut de pe un camion.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 03:00, în timp ce bărbatul desfășura activități de descărcare a unui autocamion în piața En-Gros Burdujeni, pe strada Triajului.

Conform constatărilor polițiștilor deplasați la fața locului, pe strada Calea Burdujeni, în apropierea blocului nr. 50A, persoana implicată, angajat al unei societăți comerciale cu punct de lucru în incinta pieței En-Gros Burdujeni, a declarat că s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la piciorul stâng și în zona abdomenului.

El a mers acasă, dar ulterior, din cauza durerilor intensificate, a solicitat o ambulanță.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj al SAJ Suceava și transportat la UPU Suceava pentru investigații medicale amănunțite.

Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.


Intră acum și în grupul de