Acasă Social Înșelăciune prin comandă online: un tânăr din Suceava a primit o cutie...

Înșelăciune prin comandă online: un tânăr din Suceava a primit o cutie goală în loc de telefon

La data de 1 septembrie 2025, ora 15:45, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de un tânăr de 18 ani, din municipiul Suceava, cu privire la o posibilă înșelăciune.

Acesta a declarat că, pe 24 august 2025, a comandat un telefon mobil marca Samsung Galaxy S25 de pe platforma e-Bay, plătind suma de 2.790 lei (echivalentul a 515 euro).

La primirea coletului, pe 1 septembrie 2025, în jurul orei 12:00, tânărul a constatat că pachetul conținea doar o cutie de carton goală.
Potrivit verificărilor efectuate de poliție, reclamantul a participat la o licitație online pe platforma e-Bay, unde a câștigat oferta pentru telefonul menționat.

Prejudiciul estimat de victimă este de 2.790 lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de înșelăciune, conform art. 244 alin. (1) din Codul Penal, cercetările fiind în desfășurare pentru identificarea autorului și stabilirea circumstanțelor comiterii faptei.