Intră acum și în grupul de
Un manipulant de deșeuri s-a rănit, joi după amiaza, la Ostra după ce a căzut de pe treapta din spate a mașinii de salubritate.

Potrivit datelor din anchetă, joi, 11 septembrie 2025, în jurul orei 15:11, pe strada Petru Rareș din localitatea Ostra, a avut loc un incident rutier ce a implicat un autovehicul special de salubritate marca Mercedes-Benz, condus de un bărbat de 50 de ani din aceeași localitate.
În timp ce autovehiculul se deplasa către Stulpicani, în zona Casei Parohiale Ostra, la trecerea peste o denivelare pentru limitarea vitezei, un bărbat de 62 de ani, aflat pe treapta din spate stânga destinată manipulanților de deșeuri, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
În urma impactului, pasagerul a suferit un traumatism prin cădere și a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce pasagerul avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că manipulatorul de deșeuri, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a dezechilibrat, fiind responsabil pentru producerea incidentului.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava va fi informat cu privire la contextul accidentului, iar poliția a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de