Elevii din Verești și Budeni au sărbătorit „Ziua Europeană a Sportului Școlar” prin activități comune


Intră acum și în grupul de

Școala Gimnazială Verești și Școala Gimnazială Budeni au organizat împreună o activitate sportivă dedicată Zilei Europene a Sportului Școlar, la care au participat elevii de gimnaziu ai celor două unități, alături de cadre didactice și părinți.

Evenimentul, organizat vineri, 26 septembrie,  a oferit elevilor ocazia de a se implica în competiții și jocuri sportive, menite să promoveze mișcarea, spiritul de echipă și un stil de viață sănătos.

Profesorii coordonatori au subliniat importanța acestei zile pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar și pentru consolidarea relațiilor de colaborare între școlile din comunitate.

„Activitatea a avut un rol educativ, de formare și socializare. Elevii au învățat că sportul nu înseamnă doar competiție, ci și respect, fair-play și colaborare”, au precizat organizatorii.

Coordonatorii activității, profesorii Ivaniciuc Marinel și Malai Mihai, au adresat mulțumiri conducerii celor două școli, reprezentate de directorii prof. Turturean Sanda Mariana (Școala Gimnazială Verești) și prof. Stupcanu Ileana (Școala Gimnazială Budeni), pentru sprijinul acordat în realizarea acestui parteneriat educațional.

Activitatea se înscrie în seria proiectelor extracurriculare prin care școlile din județ susțin implicarea elevilor în activități sportive și educative, confirmând rolul formativ al sportului în școală și în comunitate.


Intră acum și în grupul de