Intră acum și în grupul de
Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de angajații S.C. Delgaz Grid S.A. cu privire la un furt de energie electrică la un imobil din comuna Poiana Stampei, sat Tătaru.
Sesizarea a fost înregistrată duminică, la ora 11:14, telefonic, de către reprezentanții companiei de distribuție a energiei electrice.
Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că la imobilul în cauză fusese executată o instalație clandestină prin care se ocolea echipamentul de măsurare a consumului.
Astfel, a fost identificat un cablu electric cu trei fire, pe o lungime de aproximativ 75 de metri, alimentat de la rețeaua electrică Petea 22 Poiana Stampei, care asigura energie locuinței.
În locuință a fost identificat proprietarul, un bărbat care avea în funcțiune un radiator electric și un televizor. Acesta a declarat că s-a întors la domiciliu de trei zile, după o internare la spital în municipiul Cluj-Napoca, și că în perioada absenței sale o altă persoană a locuit acolo cu acceptul unor vecini, el negând implicarea în branșarea ilegală.
Angajații S.C. Delgaz Grid S.A. au procedat la deconectarea cablului ilegal, urmând să stabilească valoarea prejudiciului cauzat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Postului de Poliție Poiana Stampei.
Intră acum și în grupul de