Acasă Social Adolescent de 16 ani din Udești, rănit grav la cap în circumstanțe...

Adolescent de 16 ani din Udești, rănit grav la cap în circumstanțe neobișnuite


Intră acum și în grupul de

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Suceava a sesizat, joi dimineața, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava cu privire la internarea unui adolescent de 16 ani, care prezenta o lovitură severă în zona capului.

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 06:40, o femeie din comuna Udești a intrat în camera fiului său, un minor de 16 ani, pentru a-l trezi pentru școală.

Aceasta l-a găsit căzut pe podea, cu o rană la cap.

Adolescentul, care era conștient, a declarat că și-a provocat singur rana utilizând un dispozitiv de asomare a suinelor, deținut în gospodărie și care a fost găsit pe masa din camera sa.

Minorul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la UPU Suceava pentru investigații suplimentare. Primele informații sugerează că gestul ar fi fost motivat de o relație cu o adolescentă, fără a exista suspiciuni de altă natură legate de incident.

Autoritățile au notificat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, care va dispune măsurile necesare conform competențelor. În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de Postul de Poliție Udești pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.


Intră acum și în grupul de