Accident cu trei mașini în Suceava: Șoferul implicat, depistat cu permis suspendat și test pozitiv la THC


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 40 de ani, domiciliat în orașul Salcea, s-a prezentat joi seara la ora 20:30 la sediul Poliției Municipiului Suceava, declarând că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarierea a trei autoturisme. Incidentul a fost raportat anterior de ceilalți șoferi implicați.

Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier, s-a stabilit că accidentul a avut loc în aceeași zi, la ora 18:00, pe bulevardul Ana Ipătescu din Suceava, la intersecția cu strada Mitropoliei.

Bărbatul conducea un Volkswagen Passat și a intrat în coliziune cu un Audi Q5 și un alt Volkswagen Passat.

După accident, acesta a părăsit locul faptei, prezentându-se ulterior la poliție, însoțit de un translator.

La solicitarea polițiștilor, bărbatul a prezentat permisul de ședere, certificatul de înmatriculare al autoturismului și polița RCA, precum și o fotografie a unui permis de conducere emis de autoritățile din Turcia, valabil până în 2030.

Verificările în baza de date au relevat că permisul său de conducere este suspendat în perioada 12 septembrie 2025 – 9 februarie 2026, în urma unei contestații respinse de Judecătoria Roman.Testat cu aparatul drugtest, bărbatul a avut rezultat pozitiv la THC-5, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate probe de sânge și urină pentru analize suplimentare.

În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Intră acum și în grupul de