Acasă Social Tânăr fără permis, depistat conducând un autoturism neînmatriculat în Dărmănești

Tânăr fără permis, depistat conducând un autoturism neînmatriculat în Dărmănești

Polițiștii din cadrul SPR 5 Dărmănești, aflați joi seara, în timpul unei acțiuni de patrulare și control al traficului rutier pe DJ 209D, pe raza satului Dărmănești au observat un autoturism BMW Seria 3 staționat în fața stației PECO Octano din localitate.

La verificarea conducătorului auto, acesta a declarat verbal că a condus autoturismul, precizând că nu deține permis de conducere și că plăcuțele de înmatriculare montate pe vehicul provin de la un alt autoturism.

În urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că șoferul, un tânăr de 19 ani din satul Costâna, comuna Todirești, nu posedă permis de conducere.

Ancheta a relevat că, în cursul zilei de 13 noiembrie, tânărul, deși conștient că nu are permis, a montat plăcuțe false pe autoturismul BMW neînmatriculat și, împreună cu doi prieteni, a plecat din Costâna către stația PECO Octano din Dărmănești pentru a alimenta vehiculul.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunile de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat (cu număr fals)”.