Intră acum și în grupul de
Un accident s-a produs marți seară, în jurul orei 23:10, pe DJ290 în satul Verești, la trecerea la nivel cu calea ferată de la kilometrul 6+300 m.

Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, un autoturism Volkswagen Caddy condus de S.M., în vârstă de 32 de ani, din comuna Șerbăuți, se deplasa spre municipiul Suceava când, deși semnalele luminoase și acustice ale trecerii la nivel erau în funcțiune, șoferul nu a oprit și a intrat direct în coliziune cu ultimul vagon al unui tren de marfă.
Impactul a fost extrem de violent: mașina a fost practic „tăiată” de vagon, fiind avariată în proporție de 90 %, iar vagonul trenului (identificat cu nr. 50 53 22–96 043-4) a suferit distrugeri la instalația de climatizare și la mai multe elemente de caroserie.
Conducătorul auto a acuzat dureri puternice la cap și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral ușor. După acordarea îngrijirilor, medicii au decis că nu este necesară internarea.
Pasagerul din dreapta față, D.C., a refuzat transportul la spital.
Atât șoferul autoturismului, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Traficul feroviar nu a fost afectat, trenul fiind oprit doar temporar pentru constatarea pagubelor.
În cauză, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ipotești au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii accidentului.
Intră acum și în grupul de





