Intră acum și în grupul de
Polițiștii din Solca au depistat vineri seara, 21 noiembrie, în jurul orei 19:00, un tânăr de doar 21 de ani care conducea un Audi sub influența puternică a alcoolului, după ce fusese implicat într-un accident în zona pieței din Arbore.

Accidentul s-a produs la intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 cu Castanilor. Mașina prezenta avarii serioase în partea dreaptă-față, iar la volan se afla un localnic de 21 de ani din comuna Arbore. În autoturism se mai aflau alți trei tineri cu vârste între 17 și 23 de ani, toți din aceeași localitate.
La testarea cu aparatul etilotest, șoferul avea 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a recunoscut că a consumat coniac înainte de a se urca la volan, fără să poată preciza cantitatea.
El a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea probelor de sânge, iar permisul i-a fost reținut pe loc. Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și i-au eliberat dovadă fără drept de circulație.
Intră acum și în grupul de





