Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 26 de ani din județul Suceava a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice, deși avea dreptul de a conduce suspendat din august 2025. În urma verificărilor, polițiștii i-au întocmit dosar penal.

Evenimentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă , în jurul orei 00:30, pe raza localității Petea, județul Satu Mare. Un echipaj mixt format din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea și lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România.
La volan se afla un sucevean în vârstă de 26 de ani. În urma solicitării actelor personale și a documentelor vehiculului, polițiștii au constatat, prin verificările efectuate în bazele de date, că dreptul de a conduce al bărbatului este suspendat începând cu data de 21 august 2025.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
Intră acum și în grupul de





