Acasă Social Altercație violentă la Suceava: Portughez, trimis în judecată pentru tentativă de omor...

Altercație violentă la Suceava: Portughez, trimis în judecată pentru tentativă de omor după ce l-a înjunghiat pe nepotul concubinei care va fi judecat pentru loviri


Intră acum și în grupul de

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a doi bărbați, un cetățean portughez și un cetățean român implicați într-o altercație extrem de violentă, petrecută pe 21 mai 2026, într-o locuință din zona urbană a județului Suceava.

Bărbatul portughez, cercetat sub măsura arestului preventiv, este trimis în judecată pentru tentativă la omor.

Bărbatul român, cercetat sub măsura controlului judiciar, este trimis în judecată pentru lovire sau alte violențe.

Cei doi locuiau în același imobil împreună cu concubina portughezului, doi copii minori și bărbatul român, care este nepotul concubinei. În seara respectivă, după ce au consumat băuturi alcoolice la o petrecere, au revenit acasă, unde a izbucnit un conflict puternic.

Potrivit rechizitoriului, portughezul a început o discuție tensionată cu concubina sa, acuzând-o de infidelitate. În acel moment, nepotul a revenit la domiciliu după petrecerea la care a consumat băuturi alcoolice și a intervenit cerând explicații, ceea ce l-a enervat și mai tare pe portughez.

Acesta l-a înjurat și i-a adus reproșuri despre modul în care acesta face mizerie în locuință.  În urma acestor reproșuri și a înjurăturii adresate, nepotul concubinei s-a arătat deranjat de atitudinea portughezului, iar imediat ce acesta din urmă s-a ridicat în picioare i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul peste față. După ce a fost lovit de mai multe ori, fiind într-o stare de tulburare psihică, portughezul s-a deplasat în dormitorul conjugal de unde și-a procurat un briceag pe care îl avea în cameră și a venit în bucătărie nervos aplicându-i celuilalt o lovitură înțepată în zona coastelor, urmată rapid de o altă lovitură în zona brațului și de o lovitură cu cuțitul în zona gâtului, zona cervicală.

Concubina a intervenit imediat, reușind să-l dezarmeze pe portughez. Femeia a sunat la 112, iar victima a fost transportată de urgență la spital.

Examinarea medicală a relevat că victima a suferit multiple plăgi tăiate la nivel cervical, braț, șold și mână, care au necesitat tratament chirurgical și 12-14 zile de îngrijiri medicale. Portughezul a suferit un traumatism buco-facial care a necesitat 8-10 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava spre judecată. Cercetările au fost finalizate, iar procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor doi bărbați.


Intră acum și în grupul de