Intră acum și în grupul de
Un incendiu produs pe 17 iunie 2026 la un imobil din strada Volovățului, municipiul Rădăuți, a fost clasificat ca fiind provocat intenționat, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „distrugere”.

Potrivit Poliției Județene Suceava, activitățile complexe de cercetare penală, coroborate cu măsuri informativ-operative, au condus la bănuiala rezonabilă că incendiul a fost provocat chiar de proprietara locuinței, o femeie din Rădăuți. Aceasta a fost audiată în calitate de suspectă, în prezența unui avocat din oficiu, și a recunoscut fapta, exprimându-și regretul.
Conform probelor administrate, femeia s-a deplasat la un supermarket din Rădăuți de unde a procurat substanțe inflamabile, după care s-a întors la imobilul său și a provocat incendiul la mansardă, existând risc de propagare la întregul imobil.
Suspecta a motivat gestul prin neînțelegerile pe care le are cu soțul său. Aceasta este diagnosticată cu tulburare recurentă, episod actual sever cu simptome atipice și tulburări anxioase fobice, urmând un tratament medicamentos. Urmează să fie expertizată psihiatric pentru a se stabili dacă fapta a fost comisă cu discernământ.
Dosarul penal va fi soluționat procedural de lucrătorii Biroului de Investigații Criminale Rădăuți.
Intră acum și în grupul de





