Intră acum și în grupul de
Un conducător auto a fost depistat joi, 18 iunie 2026, în jurul orei 17:14, de polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Fălticeni, pe DN2E, pe raza satului Cornu Luncii, în timp ce circula cu o viteză de 107 km/h, acolo unde limita legală era de 50 km/h.

Bărbatul, care se deplasa din direcția Spătărești către Gura Humorului la volanul unui autoturism marca VW, a fost sancționat contravențional, primind și dovadă fără drept de circulație.
Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”,
Intră acum și în grupul de





