Trei sute de suceveni au fost tratati la Centrul de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala din cadrul SJU Suceava

Un număr de 300 de pacienţi suceveni au fost trataţi, în ultimul an,  la Centrul de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, din care 150 de pacienţi cu un infarct miocardic acut şi 150 de pacienţi cronici.

Medicul specialist de medicină internă şi cardiologie Renato Haret care lucrează în cadrul acestui centru a declarat, miercuri, că graţie sprijinului financiar al SJU Suceava şi al Consiliului Judeţean Suceava, pacienţii suceveni cu infarct miocardic acut au în prezent posibilitatea să fie trataţi la Suceava.renato haret

Medicul Haret a subliniat că în cazul pacienţilor cu infarct miocardic acut soluţia cea mai importantă este deschiderea vaselor sanguine obstrucţionate şi tratamentul intervenţional prin implantarea unui stent, acest tip de tratament dovedindu-se  eficient în timp.

El a precizat că deschiderea acestui centru la Suceava este benefică pentru pacienţi în condiţiile în care  timpul din momentul producerii infarctului şi până la deschiderea vasului sanguin obstrucţionat s-a redus la jumătate, ceea ce înseamnă că şansele de supravieţuire şi de recuperare a pacientului sunt mai mari, iar, în plus, pacientul nu mai trebuie să facă un drum până într-un alt centru de specialitate.

Medicul Renato Haret a spus că în cazul în care vasul care hrăneşte muşchiul inimii este obturat, ţesutul se necrozează şi cu cât se intervine mai rapid, cu atât şansele de recuperare a zonei respective sunt mai mari.

El a spus că, în cursul săptămânii trecute, în cazul unei paciente în vârstă de 77 de ani, din Volovăţ, diagnosticată cu infarct miocardic acut şi care avea ocluzie de arteră coronară dreaptă, s-a intervenit rapid fiindu-i implantat un stent, ulterior,  pacienta s-a redresat hemodinamic şi a fost transferată în secţia de ATI, apoi în secţia de Cardiologie.

Medicul sucevean a subliniat importanţa comunicării între medicii de diferite specialităţi în astfel de cazuri, respectiv cu cei din Unitatea de Primire a Urgenţelor, din Secţia de Cardiologie, secţia de Neurologie sau ATI.

Petronela Galateanu

La rândul său, Petronela Gălăţeanu, director de relaţii publice al Centrului de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională a spus că în cadrul acestui centru se efectuează angioplastii pe membrele inferioare recomandate în cazul unor  pacienţi diabetici care au obstrucţii ale vaselor de sânge , angiografii cerebrale, nucleoplastii şi vertebroplastii în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu hernie de disc, respectiv pentru pacienţii diagnosticaţi cu tasarea vertebrelor post osteoporoză sau în urma unor traumatisme, dar şi intervenţii de embolizare a fibroamelor uterine, o metodă relativ nouă, nechirurgicală, de terapie a fibroamelor uterine.

loading...