Intră acum și în grupul de
Sub deviza „Mens sana in corpore sano”, finala celei de-a V-a ediții a Campionatului de fotbal „Cupa Mușatinilor” s-a desfășurat joi, 23 octombrie 2025, la Academia „Mihai Roman” din Vicovu de Sus.

Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață – Departamentul Activități de tineret (ATOS) și Tabere, în parteneriat cu Asociația Jucătorilor de Fotbal Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a reunit tineri din parohiile Arhiepiscopiei, promovând un stil de viață activ, lucrul în echipă și valorile morale.
Competiția, destinată tinerilor născuți între 2008 și 2011, a avut ca scop combaterea sedentarismului, încurajarea comunicării și dezvoltarea fizică, psihică și spirituală.
Cinci echipe, câștigătoare ale etapelor zonale din protopopiatele Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, s-au calificat în finală: Dumbrava Dumbrăveni (coord. pr. Vasile Ioniță), Pecete Cumpărătura (coord. pr. Cătălin-Teodor Popescu), ACS Viitorul Solca (coord. pr. Vasile Orobeți), Foresta Gulia (coord. pr. Victor Lucian Tătaru) și Ștefăniștii (Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, coord. pr. Constantin Cârloanță).
Meciurile, disputate în două reprize a câte 15 minute, au fost precedate de rostirea Rugăciunii Domnești.
Clasamentul final a desemnat câștigătoare echipa Foresta Gulia (Protopopiatul Fălticeni, 9 puncte), urmată de Dumbrava Dumbrăveni (7 puncte) pe locul II și Ștefăniștii (6 puncte) pe locul III.
Echipele de pe podium au primit cupe, medalii și premii în bani, iar distincții individuale au fost acordate pentru cel mai bun jucător, marcator, portar, precum și pentru antrenori și arbitri.
Organizatorii, arhid. Paul Vlad Lungu, Gabriel Ilișoi și pr. Ionel Constantin Maloș, au felicitat participanții, evidențiind spiritul de fair-play și implicarea tinerilor.
Evenimentul a fost un succes datorită sprijinului oferit de cele cinci protopopiate, în special Protopopiatul Rădăuți, gazda competiției.
Intră acum și în grupul de





