Concurs național „Scoate violența școlară din anonimat”: Elevii suceveni sunt invitați să creeze spoturi audio împotriva bullying-ului


Intră acum și în grupul de

Poliția Română derulează, în perioada aprilie-iunie 2026, Concursul național de creație audio „Scoate violența școlară din anonimat”, adresat elevilor din ciclul gimnazial din toate unitățile de învățământ preuniversitar, inclusiv din județul Suceava.

Concursul își propune să stimuleze creativitatea, gândirea critică și comunicarea prin artă, provocându-i pe elevi să își folosească propria voce pentru a crește gradul de conștientizare privind violența școlară și bullying-ul, contribuind astfel la asigurarea unui mediu educațional sigur și protejat.

Elevii de gimnaziu vor participa în echipe formate din 2 elevi pe nivel de clasă, sub îndrumarea unui profesor coordonator. Proba unică constă în realizarea unui spot audio cu o durată cuprinsă între 15 și 30 de secunde, care să transmită un mesaj clar, concis, cu ritm alert și ușor de reținut, făcând trimitere la site-ul www.sigurantascolara.ro.

Reguli esențiale:

  • Spoturile audio trebuie create integral de elevi, fără utilizarea inteligenței artificiale.
  • Fiecare echipă poate înscrie un singur spot.
  • Un profesor poate coordona maximum trei echipe.
  • Nu se percep taxe de participare.
  • Numărul maxim de echipe acceptate este de 150, în ordinea înregistrării.

Calendarul concursului:

  • 20 – 24 aprilie 2026 – Lansarea și mediatizarea concursului.
  • 25 aprilie – 20 mai 2026 – Perioada de înscriere (prin completarea formularului și încărcarea spotului audio pe link-ul dedicat).
  • 21 – 28 mai 2026 – Evaluarea spoturilor de către comisia centrală.
  • 29 mai – 1 iunie 2026 – Premierea câștigătorilor, în contextul Zilei Internaționale a Copilului.

Vor fi acordate trei premii naționale: Premiul I, Premiul II și Premiul III.

Detaliile complete, regulamentul oficial și criteriile de evaluare sunt disponibile pe site-ul www.sigurantascolara.ro, precum și pe paginile de Facebook și Instagram dedicate Siguranței Școlare.

„Scoate violența școlară din anonimat” reprezintă o inițiativă importantă a Poliției Române de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar, încurajând implicarea activă a elevilor, profesorilor și părinților pentru crearea unui climat educațional bazat pe respect și siguranță.


Intră acum și în grupul de